Stiu, am ras si eu de atatea ori, prima oara cu Ema, care glumea asa uneori cand mergeam la cate un client mic sa-i povestim un tv eftin. Apoi cu Fane, repetand leitmotivul romanului frustrat ca nu filmam niciodata pe-afara si ca altii da.
Doar ca, pana la urma, se intampla. Dincolo de faptul ca de-acu' va trebui sa nascocim o alta expresie pentru "impertinenta creativa", totul e ok.
Deci, we open on a beach in Pacific!
Dar ca sa faci asta, tre' sa convingi oamenii ca numai acolo se poate, ca alternativa "plaja construita la Snagov sau stiu io pe unde" o sa te dea de gol si de pamant, sa cauti un loc cu mai mult decat un singur palmier intr-un ghiveci si cu o casa de productie decenta care sa aiba un contract cinstit cu al tau client international. Apoi sa astepti pana e confirma. Gata. Costa Rica. In noiembrie. Nu, nu ploua. Ok.
Pe masura ce se apropie plecarea, afli chestii. Costa Rica, prima tara care a desfiintat armata ca institutie si organism de stat, si una din tarile cele mai bogate in serpi veninosi si, in general, reptile in libertate. Si in febra galbena. Si te gandesti ca era bine sa te fi gandit la un vaccin, dar acum e prea tarziu, pentru ca maine pleci si in general pentru ca asa faci.
Gata, pleci. Pana la Amsterdam, cu KLM. Impecabil. Acolo, 5 ore intre avioane si 15 minute pana in centru cu trenul. Frig, 0 grade la 9 dimineata. O cafea calda intr-un pretzel-bar, o gasca vesela plutind pe un canal, lume pe biciclete si in general o stare de bine care confirma ca legalizarea drogurilor usoare inseamna progres.
No comments:
Post a Comment