San Jose, spre Punta Leona

Asa aratam imediat ce m-am urcat in masina lui Juan Manuel (sic!) care venise impreuna cu Vanessa sa ne ia de la aeroport. Un microbuz urma sa ne duca la Punta Leona, 70 de kilometri pe coasta, catre campingul unde eram cazati si unde urma sa filmam. Dar inainte de asta, ne astepta un pranz la jumatatea drumului. Eduardo, George si Jordi erau deja acolo, cu chef si povestiri. Cand am ajuns la masa, m-am prabusit. Eram imbracat cu o bluza care imi tinuse de cald in Amsterdam, deci e clar cam ce facusera din ea timpul si temperatura. M-am schimbat intr-o buda si nu-mi venea sa cred cat de tare e noiembrie in pantaloni scurti. Cred ca inafara de jet lag, diferenta de temperatura are si ea partea ei de vina in cazuri din astea de out-of-placeness.
Dupa ce arunc doi calamari pe gat, ne iau pe sus si ne duc sa rapunem in vila pana seara. Punta Leona nu e o statiune, asta mai ales pentru colegii care isi imagineaza ca am ars-o intr-o Ibiza a Caraibelor. E un complex imens de bungalow-uri, facut la marea arta, cu tot ce trebuie si ceva pe deasupra, in mijlocul junglei ("dry forest" prin partea asta de vest), unde vin peste weekend diversi cu familiile si minore gata de dans si puscarie, pe de o parte, si unde se retrag cumparand cate o casa batranii care au cu ce, pe de alta parte. Ma cazez intr-o camera dintr-o vila pe aleea Jamaica (sic!) unde umezeala mi-a intrat si-n chiloti in prima secunda, si nu in modul acela placut pe care-l stim din copilarie. Hai, hai, lasati!... Aerul conditionat e cool de old school, cutia bagata-n perete din filmele vechi, care face zgomot si un frig de mori, da e mai bine asa, ca cele 27 de grade de la ora 8 dimineata se inmultesc cu un indice de umezeala care in sezonul ploios - adica acu, acu - iti intra in creier. Deci maxim, zic, si ma culc pana la 8, cand tre sa mancam undeva, ceva, stiu ei. Ok. Sun acasa si Irina-mi zice ca ploua de ieri. Ieri la noi sau ieri la voi? Fuck, that's strange. Bine macar c-am vorbit. Te pup.