Mai departe (literally)

Inapoi la Schiphol (evident, l-am scris gresit de trei ori pana sa-mi iasa, tocmai in timp ce ma gandeam sa va propun sa incercati sa-l pronuntati foarte, foarte repede) si la coada de la imbarcare. Pe fete, that is Roxana si Cristina, le descalta din nou, ceea ce, nu stiu conform caror resorturi, le demoralizeaza si mai tare decat ideea unui zbor de 11 ore. Ma rog. Personal, abia asteptam, mai ales ca era vorba de un 747. KLM, as well.
Inauntru, un bazar. Asta mai ales pentru ca destinatia era Mexico City si mai mult de jumatate din pasageri erau mexicani care se intorceau acasa. De unde, nu stiu. Nimerim din fericire in dreptul iesirii de urgenta de la mijloc si gasim in consecinta destul loc pentru picioare. E ora pranzului aici si vom ajunge in DF, Ciudad de Mexico, la ora 18:00 a lor, dupa 11 ore si, sic!, 3 minute. Dupa doua pahare de vin si un episod din The Simpsons, reusesc sa adorm si s-o tin asa mai bine de 6 ore, cu pauze pentru hidratare si uneori caraghioasa gimnastica transatlantica. Fetele n-au dormit si asta nu e bine, incepe sa se vada, nu prea mai au rabdare. Nici eu, cand primim un teanc de formulare para imigracion in numele Estados Unidos Mexicanos (wannabes!). Si de aici incepe.
Revin.