Lautarul

Am fost aseara la Sting. Dincolo de faptul ca baiatul e minunat pe orice-ar pune mana (de la Fender-ul de jazz la contrabas si, mai nou, lauta pe versurile si muzica lui John Dowland, al mai lautar din Europa de acu vreo 4 sute de ani), m-a distrat dezamagirea cu care unii imbracati la costume stralucitoare si cu etichete de "meet n greet" lipite la rever ieseau din sala dupa primele 3-4 acte, dezumflati ca nu e ce se asteptau ei, adica dudududadada, probabil. A fost cu totul altceva, si a meritat fiecare centima. Ma felicit inca o data ca m-am lasat supus, calcat in picioare de extravaganta care m-a indemnat acum vreo 4 luni sa dau click pe al mai scump bilet pus la vanzare. Ceea ce ne-a asezat pe mine si pe ea in randul 2, care e de fapt primul rand la Sala Palatului. Altfel spus, vedeam pana si cum ia nenea acordurile, ceea ce ma facea sa ma intreb inca o data cum de se poate.
Dupa o ora jumate de balade pe teme de virtuti drepte ca sicomorul in bataia vantului, omul ne-a plimbat prin niste remixuri minunate la doua laute si un cor ale unor piese apartinand unui "alt compozitor britanic", George Gordon Sumner. Si nu mai pleca. Thank you.