IAA de'aici

Aseara, la BeckerBrau Live Music, cu carnati "cat mana de copil" (Giurcaneanu, marele maestru al comparatiilor) si bere cu opreala, IAA a dat cu excelenta in lumea buna a publicitatii. Asta n-a durat, unde mai pui ca dupa aia excelentele lor au sters-o imediat care-ncotro, de-am ramas aceiasi nedusi acasa Irina, Naumovici, Itu, Rusu, Prisca si putini altii. S-a facut abuz de microfoane pe muzica live, adica eu si Naumovici, usor afumati, ne-am amintit petreceri de acu cativa ani cand chinuiam trupe inchiriate cu seara si le trimiteam acasa dimineata, inainte de ciorba de la pui de urs, sau ciorba de pui de la urs, ca nici nu mai stiu.

Lipeala

In bistroul de la subsol, Oana ne arata plasturele cu nicotina, ca s-a lasat de fumat si acu isi lipeste diverse chestii pe brat. "Cu mancare au?" intreaba Fane si ma gandesc automat ca n-ar fi rau sa faca si unul cu f*utut, muie*, d'astea. Nu ca te-ai lasa, da' de lene.

Ce se vede

Imi place sa vad. Mai ales cand cred ca seeing is believing. Un sfarsit de saptamana cu care am hotarat sa incep.


Fata-n fata.












Mut.












Usa de biserica.

K.O.

Se numara si 2007 acusi. Si daca ma apuc sa-i numar si eu ouale, zic ca e de bine. Minus cateva lucruri nasoale fara de care pare-se ca nu s-a putut, altfel, nu-i asa, nu se intamplau. Unele din ele le gasiti mai la vale.
Hai noroc si la multi ani! Sau, cum zice si mesajele care-mi incarca inboxu' la sms, "un an fabulos", cu varianta substrasa mucalit "un an nou-noutz". Ti pup.

Hehe, cand mai scriam...

Imi place la gara. Dar nu de aceea m-am dus acolo azi dimineata la 6. Ci ca sa conduc pe cineva. Dar nici despre asta nu e vorba. E vorba despre un soare pe care l-am lasat aseara undeva si pe care l-am gasit la coloane la 7 fara un sfert, in timp ce ieseam dintre linii oarecum aburit de nesomn. Si m-am trezit cu un zambet. Chiar asta e: imi place sa cred ca atunci m-am trezit, strangand mai bine sacoul pe mine si aruncandu-mi rucsacul pe spate, dupa ce mi-am pipait, fireste, pentru a mia oara, buzunarul exterior cu portofel si telefon. Un amestec de incertitudine si urban care ma trezeste sta tot timpul pitit intre trenuri. Un pusti caruia ii cer un foc ma roaga sa-i dau, la schimb, niste cola. Scoate o sticla de jumate in care ma roaga sa-i torn “decat o gura”. Sticlele se ating, omul imi multumeste iar eu arunc cola la primul cos. Nu fara sa ma injur in gand ca nu i-am dat-o pe toata. Asta sa fi fost strategia lui in the first place?
Ies si ma duc la banca, una din apropiere. In fata intrarii, un betiv se opreste si ma saluta oarecum amical, priponit (e doar o figura de stil care mi-a placut, omul nu prea se tinea pe picioarele lui). Ma opresc si ma gandesc ca daca duce mana la buzunar il pocnesc fara sentimente. N-o face, in schimb ma asigura ca de acum va aduce personal bricheta la incarcat. Ca de cate ori o aduce pustiu’, face fass si e gata. Incerc sa ma fac ca inteleg si intru in banca. Iata si banii. Soarele e tot acolo, ma bucur ca n-am intarziat prea mult inauntru. Pe cer o dara rozalie impinge un avion, iar eu stau vreo cinci minute si ma uit la el. Mi se face dor de cer. Cand cobor ochii, care acum ma dor, dau cu ei de o doamna cu sacosa care se uita la mine luuung. O inteleg, desi ea nu pare sa ma inteleaga pe mine. Ma urc intr-un taxi in care soferul cred ca-si si gatea intr-o vreme. Am plecat. Imi place la gara, pentru ca de acolo se pleaca.

Pura vida!

Asta e un fel de mantra a dumnealor, bastinasi de Costa Rica. Si functioneaza both ways. Adica tine loc si de "asta da viata, nene!" cat si de "asta-i viata, futu-i ma-sa!" Si baietii se tin de cuvant. Obsedati de tot ce tine de "eco" mai putin de economie, au niste taxe de mediu ingrozitoare si, pentru o tara cat o palma, peste 30 de parcuri nationale. Plajele primesc toate clasificari in banderole de diverse culori si oamenii se mandresc cu asta care mai de care, punand in fiecare an la intrarea pe plaja cate o placuta cu clasificarea anului respectiv. Intre ele, o pancarta cu "nu hraniti animalele, le deranjati dieta". Tare, nu? Asta a propos de clivaje si lag-uri de tot felul.
Uite balena! Ma uit in zare, la vreo 300 de metri de tarm o ditai aratarea plescaia atuncand apa la vreo 10 metri. Tac, trag o poza la timp si ma injur inca o data ca nu mi-am luat din Mexic un tele. Am reparat asta la intoarcere. Ma rog, asa arata balena. Cred ca e de fapt un casalot. A lot of casalot.
La intoarcere, din Mexic spre Amsterdam, am trait o chestie unica: ma rog, sunt eu naiv si sentimental, dar zburam paralel cu coasta Americii de Nord, era noapte, sub noi Atlanticul, si in departare, cat vezi cu ochii, which is a great deal daca esti la zece mii, Atlantida! Sau, ma rog, Chicago, cine stie, un brau de lumini sclipind a aur. Cacator!

PS
In Amsterdam mi-au confiscat tequila reposada, pour les connaisseurs, pentru ca mexicanii sigileaza cu un snur, nu cu termolipire ca europenii filoamericani si paranoici. In avionul de la Amsterdam la Bucuresti am mers alaturi de 3 muncitori suceveni care lucrau in JAMAICA!!!, cacanarii perfecti care vorbeau la telefon in timpul zborului si cereau intruna vodca, desi era clar ca nu vor primi.
Filmarea a fost ok.

Animalelor!

Ma trezeste umezeala in nas, tricoul ud ca dupa un tur de pista. E 6:40 si e bine. Afara e soare, ceva caraie, ceva chitzcaie, ceva zumzaie. That's new. Pe gresie, langa patul meu, un paianjen cat o cartela de metrou, negru si paros, nu se misca. Daca se misca sar prin tavan. Cand am ajuns ne-au zis: daca simti ca te pisca ceva, incearca macar sa recunosti culoarea, si-mi arata o trusa cu seruri anti-diverse, pe culori. Aha, that;s conforting, zic, si promit sa fiu mai atent la culoride acum inainte. Asta e negru, da' nu mai conteaza. L-am lovit in cap cu un teanc de reviste luate din Amsterdam si ala a fost. Wallpaper-ul i-a facut felul, asa cum civilizatia continua sa ucida natura. Iata dovada:


Au urmat, aproape in ordinea asta: maimutele de pe acoperisul terasei unde mancam, care mi-au furat ochelarii de soare si in general tot ce e pe masa si, in particular, un bol cu zahar pe care l-au mancat pe acoperis pana a venit nenea cu petardele si le-a dat jos. Coati sau Pisote cum le zice pe-aici, un fel de furnicar cu corp de caine plouat, scavenger si el, care fura de prin gunoaie in sincron perfect cu maimutele care fura de pe mese.
Varani, unii chiar pe acoperis, la soare.
Crocodili, sub un pod din apropiere, probabil solutia all in one pentru mafiotii locali, fara deosebire.
Iguane, in apropierea podului cu pricina, probabil gata sa manance animalele de casa ale nefericitilor mafioti.
Pelicani in copac...fara urmarea din cantec, ca nu e cazu'.
Si o broasca. Da, stiu, avem si noi.