Simon si lumina de neon

Pana la 12 ani, Simon n-a putut inchide ochii. Nascut in lumina tare si alba a unui neon care si-a gasit sa mearga tocmai cand vagonul de metrou schimba brusc macazul pentru a mia oara in ziua aceea, fatul a cunoscut lumea, adica pe lesinata de maica-sa si pe bodyguardul de serviciu, intr-o pacla alba si nedeslusita care i-a tinut loc de imagine zi de zi, noapte de noapte, pana azi. Atat de mare i-a fost pesemne mirarea cand ochii mici s-au lovit de fasciculul rece, incat Simon n-a mai inchis un ochi de atunci. Bunica Ester care a stat langa el din prima clipa cand l-au adus acasa si care nu se despartea de el decat cand trebuia sa mearga la biserica, a zis ca baiatul e un clarvazator. Imediat a incercat sa-l ia cu ea la biserica, dar femeile s-au speriat de ochii holbati ai pruncului si-si scuipau in san mai abitir decat la exorcizarile ocazionale pe care le facea parintele Ioachim. Nici afara nu prea iesea Simon. N-avea cu cine se juca. Mamele isi trageau repede copiii in casa si faceau furis semnul crucii cand baiatul de 5 ani aparea in colt, la pravalie, tragand dupa el un cerc de sarma care zanganea lovindu-se de gardurile cu lant. Noaptea copilul dormea cu ochii deschisi, ca si cum ar fi deslusit cine stie ce mistere in increngatura florala a tapiseriei bicolore de pe tavan. Maica-sa si taica-su, intors de pe mare intr-o miercuri la pranz, prinsesera a suferi de nevroze din cauza lui, fiindca in camera pe care o imparteau toti trei nu se puteau impreuna in voie din cauza ochilor deschisi ai lui Simon, carora lumina din strada le dadea uneori un aer mustrator.
Eclipsa anuntata pentru ziua aceea la televizor, la radio, la biserica, in piata si pe scara l-a prins pe Simon in strada, ratacind dupa un caine care-si tragea nasul la fel ca bunica Ester si pe care-l urmarise din spatele pietei, sperand sa ajunga acasa. Vazand pe drum ca umbra din fata nu-i raspunde la nici una din intrebari, se oprise descumpanit si se asezase in mijlocul drumului, unde fantana arunca stropi reci in praful dintre dale. Pe langa el treceau grabiti voci exaltate, iar ecoul pasilor il facea si mai confuz in legatura cu locul unde se afla. Se facuse frig si in jur vocile cresteau a mirare. In partea cealalta a pietei, un televizor dat tare se spargea in ecouri mici si dese. Simon simti cum il ia si pe el frigul si vocea Sparta a crainicului il irita. Totusi, nu se sperie. In lumina alba care-i tinea ochii deschisi deslusi marginea de faianta a fantanii. Apoi, pe masura ce in jur intunericul crestea, baiatul incepu sa vada limpede piata prafuita, cu obloanele caselor trase a amiaza, mesele goale, si pe cainele pe care mai-nainte il confundase cu batrana lui bunica. Speriat, animalul se-nvartea in jurul cozii si ridica ochii spre cer, unde un inel stralucea subtire in noaptea subita din miezul zilei. Simon il urmari o bucata cu privirea, zambi si-si muta ochii pe halatul alb al unei femei care iesise sa intinda rufe, absenta la spectacolul solar jucat “ o data la doua mii de ani”. Ochii lui imbratisau culoarea, tresareau la detalii si chiar mijeau atunci cand voia sa surprinda ceva ce privirea nu putea cuprinde cu usurinta. Apoi, cu un zambet usor tamp, Simon se apleca, isi feri capul si se intinse sub farfuria larga a fantanii cu margini de faianta. Cu mainile sub cap, privi inelul subtire al soarelui, clipi pentru prima data in viata si adormi cu ochii inchisi.