Vand tricou cu gauri

Aseara un olandez roscovan, director de creatie la Beirut (!!!) se ofera sa-mi faca rost de un tricou Hezbollah. Sunt foarte cool, zice, toata lumea vrea unul, si baietii le vand pentru bani, am mai facut asta. Ma intreb daca tricoul vine cu tot cu voinicul care-l purta de obicei.

la lesi

Lesii sunt aici. Eu sunt aici. Krakowia e un fel de Amsterdam al Vestului, imi spune Ghele in timp ce fata trupesa care nu stie engleza dar zambeste in toate limbile imi aduce un carnat "with toast and sauce". Sauce-ul e mustar si ketchup, toast-ul e niste paine pentru care nu ma supar. Krakowia e misto, plina de studenti si shop-uri de creatie, arhitectura si design. Camera de hotel da in atrium, hotelul e Copernicus si Copernicus stie cu stelele. La parter un acordor acordeaza iar eu ii acord o clipa. Torn vodca cu portocale, zambesc "zubrowka" si beau. Dusul curge singur. Pianul suna. Suna telefonul.

Man about man

"He's a poet, a philosopher, and last night I think I saw him walking on water."
Mick Jager introducing Bono on MTV Music Awards stage, in 199something.

Cursa

Ii vedea pe toti cum alearga, cum ii taie calea, il prindeau din urma. Era prima data cand participa intr-un maraton si totul fara macar sa vrea... Din ziua in care Patrick se inamorase ca un dobitoc de dansatoarea de step, simtise ca soarta lui e pecetluita, ba chiar se hotarase sa faca tot posibilul sa impiedice vreo nenorocire de felul celor care de obicei insotesc genul asta de efuziuni. Avea un al saselea simt care-i dadea de veste de fiecare data, si chiar si daca nu l-ar fi avut, nu trebuia sa fii vreun destept sa-ti dai seama ca Patrick nu era neaparat un norocos sau vreunul din cei inzestrati cu fler si care intorc in favoarea lor orice situatie. Nu. Baiatul asta, mereu pe drumuri si mereu in agitatie, cu buzele subtiri si pantalonii lasati usor pe solduri, cu parul tuns prea scurt pentru a evita senzatia de cap patrat, cu camasi la fel dar in mai multe culori, ca sa nu piarda timpul alegand cu ce sa se imbrace de fiecare data, tare in gura si slab de inger, baiatul asta, deci, se indragostea asa cum betivii mai cer o sticla si inca una. Se indragostea de oricine, gasind imediat argumente pentru bataile inimii lui prea saltarete ba o spranceana, ba un umar alb, ba pistruii adorabili, ba o pereche de cercei care-i stateau nu-stiu-cum, ba accentual provensal sau basc sau ceh sau trecutul semisemit al vreunei roscate, ba chiar parul ei roscat asezat in bucle sau in dezordine, de obicei amanunte disparate care-l indreptateau la dragoste si deficit de atentie si-l faceau sclavul sinecdocii amoroase a iubirii intregului pentru parte. De fapt, Patrick se indragostea de fiecare data de el, intai de ideea si apoi de faptul ca e indragostit, ca poate sa fluiere si sa sara-n sus cu ocazia asta, si fiecare din cele dinainte amintite devenea o parte din el, partea pe care vreme de cativa fluturi in stomac o iubea cel mai mult, adaugand sare si piper relatiei cu sine insusi.
Asa si acum, cand alerga cu limba de-un cot printre pinii pitici, gafaind la stanga lui Patrick si injurand in gand amorul propriu al prietenului sau care-l bagase in beleaua asta si in toate celelalte. Din ziua in care intrasera in curtea sanatoriului la indemnul lui Patrick care auzise de exemplarele rare si periculoase pe care doctorul le administra acolo si pe care spera sa le poata fotografia, stiuse ca n-o sa fie usor. Doctorul ii primise bine, razand de curiozitatea lui Patrick si de interesul lui pentru dezaxatii fara speranta, automutilati si vomitivi din saloanele de la demisol, si le promisese un tur extins inca din a doua zi. Dimineata manca ceva din ce-i daduse prietenul sau si-l urma la intalnirea cu doctorul, in fata intrarii principale. Doctorul era jovial, il mangaie si se juca cu el, apoi cerceta aparatele lui Patrick, dand din cap la vederea gentii ticsite cu obiective, un suvenir care-i costase pe amandoi o goana de cateva minute bune de la o casa de amanet pana in mansarda in care Patrick statea pe atunci impreuna cu profesoara sa de muzica.
Patrick era nerabdator si se juca nervos cu catarama gentii, cand doctorul intoarse capul catre intrare. Usa se deschisese si in ea statea o femeie blonda, inalta, imbracata in costum de calarie. Cizmele inalte peste pantaloni bufanti, o tunica din piele moale si o cravasa completau aerul androgin al femeii care le zambea in colturile gurii. Ea e Stela, spuse doctorul luand-o pe dupa umeri. Femeia, care nu parea sa aiba mai mult de 30 de ani, intinse mana catre Patrick, apoi catre el, in joaca. E clar, zise el cand vazu mana tramuranda a lui Patrick si apoi gestul sau nervos de a-si privi ceasul imediat dupa aceea. Asa face de fiecare data cand se simte stanjenit, isi mai spuse, ceea ce in cazul lui Patrick echivala cu primii fluturi in stomac, starea de incubatie a unei slabiciuni cronice. Au intrat in saloane si Patrick facea poze, in timp ce doctorul ii povestea fiecare caz in parte cu un aer care-l facu sa se intrebe daca cei de dincolo de geam nu sunt de fapt impaiati, material didactic pentru lectiile lui ocazionale, ca cea de azi. Stela ii urma putin mai in spate, atingand cu cravasa cate o crapatura din perete si uneori manerul de arama al vreunei usi de salon. Sanatoriul fusese pana nu de mult un conac pe care stapanii il parasisera cu directia America, lasand in urma camere goale, o fantana si un act de proprietate pe numele consiliului districtual.
In timp ce simtea ca-si da sufletul coborand panta abrupta si incurcadu-se in picioarele unui alt alergator, isi aminti cum in ziua aceea la sanatoriu, Patrick, pregatindu-se sa faca o fotografie sau alta, astepta pana ce in cadru aparea si Stela, sau chiar forta perspectiva, facandu-i loc fara ca ea sa-si dea seama. Seara se retrasesera in camerele largi ale conacului, in aripa in care locuia doctorul si unde le pregatise si lor un loc de stat peste noapte. Era racoare si mirosea a iarba si a vara. Stela, care se dovedise a fi nepoata doctorului, le povesti la cina, dupa al treilea pahar de vin, cum in tinerete locuise in capitala si studiase baletul pe banii unchiului sau, pe atunci ceva mai in putere si cu reputatia intreaga. Primise chiar si un rol destul de important pentru o studenta de conditia ei intr-un spectacol ce urma sa debuteze in stagiunea urmatoare, cand un accident la calarie o lasase fara controlul asupra coapsei stangi, care incepea sa tremure cand te asteptai mai putin. De aceea, s-a vazut nevoita sa renunte la balet, insa nu si la calarie. A descoperit in schimb ca spasmele piciorului ii dau un aer special atunci cand paseste, un fel de frenezie care seamana cu fragmente dintr-un dans tribal, iar mai incolo, cand incaltarile cu talpa tare si sonora si-au facut loc si in moda feminina, a inceput sa danseze step cu o usurinta care aproape o facea sa uite de nenorocirea ei. Acum venise aici, la sanatoriu, pentru a-i invata step pe bolnavii pe care unchiul ei ii folosea in experimente descrise ca terapii alternative. Multi sufereau de spasme asemanatoare si i s-a parut o idee buna sa pregateasca pentru iarna urmatoare un spectacol care sa aduca sanatoriului fonduri si unchiului sau o imagine ceva mai buna. In acelasi scop se implicase in organizarea unui maraton in care femei si barbati urmau sa concureze cot la cot, si pe care ea visa sa-l castige. Se pregatea pe ascuns, in orele in care unchiul sau o stia plecata la calarie, legandu-se cu fraul de brau si alegand pe jos kilometric intregi in timp ce biciuia calul mai tare si mai tare.
Acum, cand alerga langa Patrick fara sa stie cat mai e pana la sosire sau daca or sa ajunga vreodata intregi acolo, toate astea i se pareau ridicole. Costumul lui Patrick, prea stramt chiar si pentru pieptul sau, numarul care-i cazuse de la genunchi si in care se impiedicase el de vreo doua ori, peruca impinsa aproape de ceafa, povestirea Stelei in care-i destanuise visul sau de a castiga maratonul pentru a fi prima femeie din tara cu un astfel de titlu, promisiunea lui Patrick da, o sa concurez eu in locul tau, nu se poate, n-ai putea, e nebunie, nu cu piciorul tau, o sa ma deghizez, ai sa vezi, apoi noaptea in care i-a tras-o femeii chiar in fata lui, in timp ce el dormea in fotoliu, piciorul care-I zvacnea ritmic, toate il oboseau si-i spuneau ca a vazut prea multe si a trait prea multe din cauza lui Patrick. Asa ca grabi pasul, se intoarse si se arunca la picioarele lui tocmai cand acesta dadea sa paseasca, impiedicandu-l. Patrick se pravali indata, atrenand in cadere alti concurenti, pana ce totul se transforma intr-o masa de oameni osteniti, membre rupte, sange si praf. Cand salvarea ii ajunse din urma, gasira in vale cativa raniti si un caine muscand cu sete dintr-un barbat cazut, care incerca sa se apere lovindu-l peste fata cu o peruca. Ii luara pe amandoi si plecara fara sirena si fara graba spre sanatoriu.
Cursa se suspenda.

Simon si lumina de neon

Pana la 12 ani, Simon n-a putut inchide ochii. Nascut in lumina tare si alba a unui neon care si-a gasit sa mearga tocmai cand vagonul de metrou schimba brusc macazul pentru a mia oara in ziua aceea, fatul a cunoscut lumea, adica pe lesinata de maica-sa si pe bodyguardul de serviciu, intr-o pacla alba si nedeslusita care i-a tinut loc de imagine zi de zi, noapte de noapte, pana azi. Atat de mare i-a fost pesemne mirarea cand ochii mici s-au lovit de fasciculul rece, incat Simon n-a mai inchis un ochi de atunci. Bunica Ester care a stat langa el din prima clipa cand l-au adus acasa si care nu se despartea de el decat cand trebuia sa mearga la biserica, a zis ca baiatul e un clarvazator. Imediat a incercat sa-l ia cu ea la biserica, dar femeile s-au speriat de ochii holbati ai pruncului si-si scuipau in san mai abitir decat la exorcizarile ocazionale pe care le facea parintele Ioachim. Nici afara nu prea iesea Simon. N-avea cu cine se juca. Mamele isi trageau repede copiii in casa si faceau furis semnul crucii cand baiatul de 5 ani aparea in colt, la pravalie, tragand dupa el un cerc de sarma care zanganea lovindu-se de gardurile cu lant. Noaptea copilul dormea cu ochii deschisi, ca si cum ar fi deslusit cine stie ce mistere in increngatura florala a tapiseriei bicolore de pe tavan. Maica-sa si taica-su, intors de pe mare intr-o miercuri la pranz, prinsesera a suferi de nevroze din cauza lui, fiindca in camera pe care o imparteau toti trei nu se puteau impreuna in voie din cauza ochilor deschisi ai lui Simon, carora lumina din strada le dadea uneori un aer mustrator.
Eclipsa anuntata pentru ziua aceea la televizor, la radio, la biserica, in piata si pe scara l-a prins pe Simon in strada, ratacind dupa un caine care-si tragea nasul la fel ca bunica Ester si pe care-l urmarise din spatele pietei, sperand sa ajunga acasa. Vazand pe drum ca umbra din fata nu-i raspunde la nici una din intrebari, se oprise descumpanit si se asezase in mijlocul drumului, unde fantana arunca stropi reci in praful dintre dale. Pe langa el treceau grabiti voci exaltate, iar ecoul pasilor il facea si mai confuz in legatura cu locul unde se afla. Se facuse frig si in jur vocile cresteau a mirare. In partea cealalta a pietei, un televizor dat tare se spargea in ecouri mici si dese. Simon simti cum il ia si pe el frigul si vocea Sparta a crainicului il irita. Totusi, nu se sperie. In lumina alba care-i tinea ochii deschisi deslusi marginea de faianta a fantanii. Apoi, pe masura ce in jur intunericul crestea, baiatul incepu sa vada limpede piata prafuita, cu obloanele caselor trase a amiaza, mesele goale, si pe cainele pe care mai-nainte il confundase cu batrana lui bunica. Speriat, animalul se-nvartea in jurul cozii si ridica ochii spre cer, unde un inel stralucea subtire in noaptea subita din miezul zilei. Simon il urmari o bucata cu privirea, zambi si-si muta ochii pe halatul alb al unei femei care iesise sa intinda rufe, absenta la spectacolul solar jucat “ o data la doua mii de ani”. Ochii lui imbratisau culoarea, tresareau la detalii si chiar mijeau atunci cand voia sa surprinda ceva ce privirea nu putea cuprinde cu usurinta. Apoi, cu un zambet usor tamp, Simon se apleca, isi feri capul si se intinse sub farfuria larga a fantanii cu margini de faianta. Cu mainile sub cap, privi inelul subtire al soarelui, clipi pentru prima data in viata si adormi cu ochii inchisi.